Când auzim rostindu-se acest cuvânt, uneori ne trec fiori din creștetul capului până în vârful picioarelor. Ne batem parcă tot mai des de el, nu-i așa? Sigur cunoști pe cineva care suferă de cancer. Dar, ce este cancerul?

Cuvântul „cancer” derivă dintr-un cuvânt latin care înseamnă „crab” (Carcinus moenas). A fost descris pentru prima dată în scrierile atribuite lui Hippocrate și altor medici greci (500 î.Hr. - 200 d.Hr.).

Denumirea științifică a cancerului este neoplasm malign. Termenul de „neoplasm” a fost descris de Galen (200 î.Hr.) în sensul de „o nouă creștere care este contrară naturii”.

Și de parcă nu ar fi îndeajuns, mai trebuie să ne familiarizăm cu un termen de care sunt sigură că ați auzit: metastaza. 

„Metastaza” provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „a schimba locurile”. Acest termen este folosit pentru a descrie capacitatea de migrare spre alte țesuturi sau organe și de a forma tumori suplimentare.

Cancerul nu este o boală, ci un grup mare de aproape o sută de boli.


Dietetician - Nutriționist

Ioana Țințișan