Când spui bucătărie italienească gândul te duce la un iz de oregano, busuioc și roșii.

Cu toții știm că peștele și fructele de mare sunt specifice acestei bucătării, însă, astăzi vă aduc o rețetă simplă, rapidă și foarte gustoasă!

Nu trebuie să fii un maestru într-ale gastronomiei ca să gătești un asemenea fel de mâncare.

Tot ce trebuie să faci e să pui pastele făinoase la fiert cu puțină sare, iar între timp să cureți câțiva căței de usturoi pe care îi zdrobești cu lama cuțitului și îi tai mărunt (cubulețe).

Când pastele sunt fierte al dente (mai puțin decât normal), le strecori și le speli cu apă rece, apoi pui o tigaie pe aragaz la foc mediu și răstorni pastele în ea.

Peste ele presari ulei de măsline (atenție la cantitate!), usturoiul tăiat, puțin oregano și busuioc.

Puteți folosi câteva roșii cherry tăiate în jumătate (eu am preparat pastele fără premeditare, așa că nu am avut în frigider).


Simplu, ieftin, rapid și gustos!

Buon appetito!


Dietetician - Nutriționist

Ioana Țințișan